sâmbătă, 19 august 2017

Pietre ce-mi domolesc râul prin care curg ❤


E sâmbătă, un lăutar cântă spart la cârciuma din cartier unde e o nuntă, e o noapte senină și înstelată (i-aș spune „stelină”, dacă ar exista un astfel de cuvânt...)... Cum nu am dispoziție să scriu despre ce știu, o să scriu despre ce mi-ar fi plăcut să știu să fac. Mai ales că peste două zile voi împlini 43 de ani... voi începe prin a-ți spune că mi-ar plăcea să știu să întorc timpul... cel fizic, nu cel al memoriei sau al ceasului din living ☺. Mi-ar plăcea să pot vindeca oamenii cu tot ce implică asta, prelungirea vieții, „tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, conștiință, conștiență... Mi-ar plăcea să cunosc persoane de pe alte planete... Să se descopere modalitatea de a călători în spațiu într-un timp scurt și oamenii obișnuiți să își permită voiaje... Mi-ar plăcea să fac acte de caritate (nu vorbesc de 1-2-10 lei, ci îmi doresc să am mai mult ca să pot oferi mai mult - of, asta sună destul de egoist, nu?! ☺)... etc..
Dacă înaintez în text fabulând, îți mărturisesc că aș dori ca bateriile să se încarce de la energia-mi proprie, să-mi fie suficientă căldura emanată de corpul meu, iarna, să am un cooler intern pentru vară, „să scot peștele din apă ca să nu se înece”...!!! (asta a zis-o Lucian Blaga! ☺☺)
Concret, acum, și pe bune, mi-ar fi plăcut să știu să cânt la pian și să am bani de unul autentic. Mi-ar fi plăcut să pot picta, măcar peisaje, dacă nu portrete. Mi-ar fi plăcut ca până acum să fi putut vedea măcar jumătate din țările planetei noastre. Mi-ar fi plăcut să fiu scriitoare, una bună vreau să spun, să pot veni cu o poveste naturală, simplă și profundă, sublimă și nostimă, cam ca „Micul prinț” (știu, cer mult!!!). Mi-ar plăcea să pot locui din nou la malul mării. Mi-aș dori o casă mai spațioasă, tot la bloc... vreau un penthouse, te-ai prins? ☺ 




Mi-aș fi dorit o afacere proprie, m-am gândit la ea acum un deceniu și ceva, se pare că am fost gând la gând cu alții care chiar și-au deschis-o, și anume, o cafenea, librărie, bibliotecă, cu ziare și reviste la zi, într-un spațiu încăpător. Pentru ca publicul să vină în număr mare aș organiza periodic tombole cu premii substanțiale. 
Aș fi vrut să fiu cineva care vede ideile, nu se limitează să le aibă, le vede puse în practică! 

Aș vrea toate acestea (și mult mai multe) pe un fond de sănătate și bunăstare a mea și a tuturor membrilor familiei. Știi, am stat ceva să mă gândesc la cele vrute și neavute... Și mi-am dat seama că mi-e greu să-mi caut printre gânduri deoarece sunt fericită astfel, așa cum sunt acum, împreună cu ei... momentele plăcute, clipele ce ne unesc, tot ceea ce avem și faptul că ne avem, toate dau valoare, farmec și sens vieții.

Am un balconaș care dă spre „scara de lumină”, în care am depozitat cărțile bibliotecii mele de elev și student. Sunt vechi, vai de capul lor, pline de acarieni și praf. Cu toate acestea, m-am încumetat să răsfoiesc o carte a lui Lucian Blaga, poet și filosof, ale cărui abordări mă atrag mai mult decât ale altor gânditori români. Am să scriu și aici câteva cugetări din „Pietre pentru templul meu”
- „După ce descoperim că viața n-are niciun înțeles, nu ne rămâne altceva de făcut decât să-i dăm un înțeles.”
- „Există ascunsuri ale sufletului ușoare ca umbrele: ele dispar de îndată ce încerci să le luminezi...”
- „Unele spirite foarte adânci sunt în același timp atât de clare, încât apar, ca fundul unui râu limpede, mai puțin adânci decât sunt.”
- „Cât de mult ne-am făcut din confort un principiu se vede și din aceea că o ficțiune simplă ne pare mai adevărată decât un adevăr complicat.”
- „Observă-te numai bine; sunt împrejurări când lașitatea ți-o interpretezi ca tărie de caracter: când te reține de la o faptă rea.”
- „Când urăști pe cineva, întreabă-te dacă are vreun înțeles, când iubești însă pe cineva, nu te întreba dacă are vreun înțeles.”
- „Cine-și face prea multe planuri se lasă de obicei tot așa de mult condus de moment, ca și cei care nu-și fac planuri deloc.”
Înainte să te las să le descoperi tu pe celelalte voi mai transcrie una, în concordanță cu temperamentul meu și cu modul meu de a vedea lumea, în nuanțe ideale, în culorile speranței, o acuarelă din care se revarsă iubirea. ❤



„Lumea mi se pare totdeauna atât de nouă, încât îmi vine să cred că ea se produce în fiecare zi din nou din sufletul meu: cum Heraclit credea că soarele se face în fiecare dimineață din nou din aburii mării.” 

"Caminante, no hay camino, se hace camino al andar..."




Surse foto - www
Sursa video -YouTube

joi, 17 august 2017

Răsfăț culinar la „Hanul din meri” ❤


Acum două săptămâni ne-am urnit, dorind să evadăm din canicula intensă, spre plaiuri montane, mai precis am mers să luăm prânzul la 32 de km de Târgoviște. Cu o zi înainte, o prietenă mi-a vorbit despre „Hanul din meri” și despre minunatul dish tradițional românesc, vestita mâncare de fasole servită în pâine, pentru care hanul este celebru și știut de toți. De toți, mai puțin de noi, familia mea, care, după ce a înghițit în sec, și-a propus să ajungă să deguste vestitele bucate. 
Deși mi-am făcut iluzii că soarele se va domoli cu cât înaintam spre munte, nu s-a „îndurat” de mine, iar eu simt că trec prin iad dacă trebuie să ies la orele amiezii. E drept că este aer condiționat în mașină, dar nu dă randament... mașinuța asta, o Dacia Logan, are aproape 20 de ani, ne-a pasat-o tata să avem cu ce să ne învârtim, nu e nicidecum pentru călătorii lungi în condiții atmosferice neconvenabile. Pe scurt, aerul trebuie să fie maximum la treapta 2 că, dacă e mai rapid, se oprește motorul. Dar, să nu mă pierd în amănunte, totuși...




Așadar, iată-ne ajunși la „Hanul din meri”, o pensiune turistica din județul Dâmbovița, clasificată cu 3 margarete, tot atât de aproape de Sinaia ca de Târgoviște. După ce am coborât, am început să ne aruncăm privirile în jur, am admirat, adică, micul iaz, podul în formă de semicerc, florile, pomii fructiferi - merii -, băncuțele, clădirea în sine. Am făcut ceva fotografii, m-am molipsit și eu de la copiii digitali cu sute de fotografii și selfie-uri cât mai multe pentru a selecta una... Pe la 20 de ani mă atrăgea chiar o meserie de fotograf monden sau scouter, ca Beigbeder, primisem chiar, în dar de la sora mea, un Minolta cu blitz cu care scoteam niște poze clare, între timp mi s-a dus șina aceea pe care glisa blitz-ul, aparatul nu mai funcționează ok decât afară, plus că e cu film, trebuie developat etc..


Buun, deci am intrat la restaurant, nu înainte de a întreba cât costă o noapte la han, în caz că vom dori vreodată să rămânem ☺... 100 de lei. Ok! Hai să vedem meniul, deși eu știam deja pentru ce salivam... și am luat ciorbă de burtă pentru Ovi, cotlete cu bacon și cașcaval topit pentru Anita, cu garnitură de cartofi și broccoli, două porții de fasole cu șunculiță fragedă, ceapă roșie, ardei iute și niște castraveciori murați în saramură să te lingi pe degete (evident că nu m-am lins, erau șervețele!)... Am savurat mâncarea, atât de abundentă în farfurie încât n-a mai încăput desert. Și a fost ultra-mega-super delicioasă!! Nota a fost fair, o notă normală, cele de sus plus două cafele, două sucuri, două ape plate la 1l (la mare o astfel de apă plată era 10 lei anul trecut!) au costat cam 100 de lei. Plus că am mâncat în natură, într-un peisaj pitoresc, un loc frumos pe care îl recomand oricând și oricui cu mare drag. ❤



Vară fiind, nu am mereu starea necesară să gătesc acasă, dacă aș putea, aș manca doar pepene și brânză cu roșii în acest anotimp. Copiii au însă nevoie de ciorbiță, cu toate că și ei sunt mofturoși și fac nazuri de la inconfortul termic... pe arșița asta cine nu face?! Oricum, e bine pentru dispoziția și buna ta stare să ieși cu familia sau cu prietenii la o masă outdoors, oriunde în oraș sau în afara lui, la un restaurant în aer liber, pentru discuții, limpezirea gândurilor sau să te bucuri în tihnă de preparate inedite (și cu sensul de „altfel gătite”). Mi-a plăcut ideea și am adoptat-o încă de când am auzit-o la fosta mea profesoară de limba rusă care avea vinerea rezervată tocmai pentru astfel de momente agreabile împreună cu prietenele ei. Însă noi ne limitam doar la restaurantele din oraș. Diana, colega mea, care-i mare amatoare de drumuri (cred că toți nativii Rac sunt astfel), mi-a deschis ochii, în fond e la o jumătate de oră de mers... și merită! Voi căuta pe viitor și alte localuri pentru prânz sau cină în zona noastră... sau poate știi tu ceva, vreun altul...? ☺
Iată ce a răspuns Radu Anton Roman, (cu a cărui fiică am avut plăcerea să fiu colegă de studii) într-un interviu de Dan-Silviu Boerescu, referindu-se la ritualul gastronomic al marelui explorator Cousteau, prietenul său: „Adora mâncarea bună. A cheltuit averi pe bucătarii pe care i-a avut cu el. Era celebră bucătăria de pe Calypso, pentru că lua totdeauna cei mai buni bucătari. Totdeauna bărbați, bucătari excepționali, puțin nebuni, capricioși, care-i făceau mutre, îl chinuiau, dar care dădeau niște ospețe, niște festinuri, chiolhanuri, zaiafeturi care nu aveau comparație. Am mâncat la două ospețe pe nava lui Cousteau și am fost zăpăcit, am plecat vorbind singur de acolo, pentru că nu înțelegeam unde se oprește demența și unde este irealitatea. Era ceva între nebunie și irealitate.” (citat din „Poftele” de Dan-Silviu Boerescu) 
Cam asta poate face din tine un bucătar bun, te răsfață, te îmbie, te face să-ți placă și să vrei întruna ceva aparte, sofisticat, îți arată altceva, te scoate din rutină. Oare cât trebuie să plătesc pe un preparat care „să-mi ia mințile” ? Sau... poate învăț să-l gătesc eu. Nu trebuie să-ți aranjezi traiul după cartea de bucate, cum spune un aforism că fac unii sau alții, dar nici să neglijezi aspectul trofic al vieții. În esență, de „a te hrăni” depinde însăși viața. 
Vacanță plăcută/ concedii relaxante/ succes în business mie, ție...!